DCNews Stiri Percheziții de amploare. 200 de polițiști. Prejudiciu de șase milioane de euro

Percheziții de amploare. 200 de polițiști. Prejudiciu de șase milioane de euro

Vorbim despre membrii unei grupări care ar fi achiziţionat metale înalt aliate din Italia sau Olanda, în valoare de 25 de milioane de euro, și pe care le-ar fi vândut pe piaţa internă prin firme fantomă, pentru a se sustrage de la plata TVA-ului. Au loc 37 de percheziții la locuințele membrilor grupării. 

Pentru a-şi descărca stocul de marfă achiziţionat fictiv de la firmele \"fantomă\", membrii grupării ar fi făcut livrări fictive către societăţi comerciale din Bulgaria, pe care le controlau prin interpuşi. De asemenea, pentru ascunderea activităţilor ilicite, suspecţii ar fi cesionat fictiv părţile sociale deţinute la societăţile comerciale folosite în activităţile infracţionale şi ar fi distrus documentele contabile.

În urma percheziţiilor vor fi puse în executare 35 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie duse la audieri.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele