Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN13E Sfântu Gheorghe – Covasna, între municipiul Sfântu Gheorghe și DN11 (în județul Covasna), a avut loc o coliziune frontală între două autoturisme.
La locul intervenției au fost alocate două autospeciale pentru descarcerare și trei ambulanțe (1 SMURD și 2 SAJ).
Două dintre victime, încarcerate
Pompierii au intervenit pentru acordarea primului ajutor persoanelor implicate în accident, extragerea a două persoane rămase încarcerate într-un autoturism și asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor.
În urma evenimentului rutier, patru persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din Sfântu Gheorghe de către echipajele medicale.
Circulația este oprită pe ambele sensuri.