Este vorba despre partidul „Moldova Mare” a Victoriei Furtună. Comisia Electorală Centrală (CEC) a Republicii Moldova a hotărât, în ședința de ieri, 26 septembrie, să anuleze înregistrarea partidului „Moldova Mare”, condus de Victoria Furtună, din lista concurenților la scrutinul parlamentar din 28 septembrie.
Decizia a fost luată după ce mai multe instituții de stat – printre care Inspectoratul General al Poliției, Serviciul de Informații și Securitate și Centrul Național Anticorupție – au prezentat date care indică nereguli în finanțarea formațiunii. Potrivit acestora, partidul ar fi ascuns în rapoartele depuse la CEC surse financiare și cheltuieli reale, scrie deschide.md.
„Au fost identificate plăți între 260.000 și 600.000 de lei către persoane angajate să desfășoare activități în mediul online”, a precizat vicepreședintele CEC, Pavel Postică.
Cine este, de fapt, adevăratul finanțator al partidului „Moldova Mare”
Totodată, „Moldova Mare” este bănuit că a folosit fonduri provenite din străinătate și că a recurs la oferirea de bani alegătorilor pentru a le influența votul. De asemenea, formațiunea ar fi colaborat în mod ascuns cu partide apropiate grupării „ȘOR”, constituind astfel un bloc electoral mascat.
Potrivit lui Pavel Postică, investigațiile arată că Ilan Șor, condamnat și fugit din țară, ar fi adevăratul finanțator al partidului.
Anterior, sursa citată a relatat că „Moldova Mare” ar fi beneficiat, în perioada iulie-septembrie, de finanțări de peste 600.000 de euro din partea Moscovei și a organizației „Evrazia”. Publicația a intrat în posesia unor documente și rapoarte financiare, dar și a corespondenței purtate cu intermediari ruși privind strategia electorală a formațiunii.
Reamintim că tot ieri, Comisia Electorală Centrală (CEC) din Republica Moldova a decis excluderea candidaților Partidului "Inima Moldovei" din cursa electorală. Formațiunea este condusă de Irina Vlah, fostă başcană a Găgăuziei.