DCNews Stiri Papa Francisc, REACȚIE la moartea episcopului român Florentin Crihălmeanu

Papa Francisc, REACȚIE la moartea episcopului român Florentin Crihălmeanu

papa francisc reactie episcop florentin crihalmeanu

Clujenii au participat, sâmbătă, în număr mare la slujba de înmormântare a episcopului greco-catolic de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, iar unul dintre mesajele de condoleanţe a fost transmis de Papa Francisc.

„Am aflat cu durere vestea trecerii la Domnul a Preasfinţiei Sale Florentin Crihălmeanu, episcop eparhial de Cluj-Gherla şi, înălţând rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu, pentru a-i oferi acestui zelos păstor răsplata promisă slujitorilor săi fideli, doresc să-mi manifest apropierea spirituală şi mă unesc la doliul acestei biserici. Exprimându-mi sincere condoleanţe Preafericirii voastre, preoţilor, persoanelor consacrate şi credincioşilor Eparhiei de Cluj-Gherla, împart din inimă tuturor binecuvântarea apostolică„, se arată în mesajul Papei Francisc, citit la slujba de înmormântare de către unul dintre preoţii participanţi.

Mesajul a fost transmis cardinalului Lucian, care, la rândul său, a transmis un mesaj de condoleanţe. La slujba de înmormântare a fost prezent şi mitropolitul ortodox de Cluj, Andrei Andreicuţ, informează Monitorul de Cluj.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele