DCNews Stiri Papa Francisc a fost internat la spital – Declarația Vaticanului

Papa Francisc a fost internat la spital – Declarația Vaticanului

Foto: Agerpres

Biroul de presă al Vaticanului a emis o declarație în care a subliniat că Papa se află într-o stare clinică bună, cu o ușoară febră. De asemenea, a fost precizat că acesta va rămâne sub observație medicală cel puțin cinci zile, timp în care va urma un tratament specific pentru a combate infecția respiratorie.

Spitalizarea vine după câteva zile de disconfort în sănătate, iar Papa Francisc a resimțit dificultăți de respirație și alte simptome asociate cu bronșita, întrerupând duminica trecută omilia din Piața Sfântul Petru din cauza acestor probleme. Ulterior, miercuri, 12 februarie, Papa a mărturisit că suferă de bronșită, iar echipa sa medicală a decis internarea pentru investigații și tratamente suplimentare.

Deși internarea a stârnit îngrijorare în rândul credincioșilor și al opiniei publice, Vaticanul a asigurat că nu există motive de panică.

„Starea sa de sănătate este monitorizată îndeaproape și nu există motive de îngrijorare. Papa Francisc urmează un tratament corespunzător și va rămâne în spital cel puțin până lunea viitoare”, au transmis oficialii Vaticanului.

 

Papa va lipsi de la Sfânta Liturghie de duminică, dedicată Jubileului artiștilor și al lumii culturii

În consecință, câteva dintre angajamentele publice ale Papei au fost anulate. Astfel, audiența jubiliară programată pentru ziua de mâine, 15 februarie, a fost anulată, iar Sfânta Liturghie de duminică, 16 februarie, dedicată Jubileului artiștilor și al lumii culturii, va fi prezidată de Cardinalul José Tolentino de Mendonça. De asemenea, întâlnirea cu artiștii, planificată pentru luni, 17 februarie, a fost anulată, din cauza imposibilității Papei de a participa.

În această dimineață, securitatea a fost intensificată în jurul Spitalului Gemelli, iar un cordon de protecție a fost instituit în jurul camerei de spital a Suveranului Pontif. Potrivit martorilor, câțiva jandarmi au fost dislocați pe diferite etaje ale spitalului pentru a asigura siguranța.

De asemenea, în jurul orei prânzului, un asistent al Papei a fost văzut la spital cu genți și dosare, inclusiv documente medicale și de muncă, însoțind Suveranul Pontif în spital, conform Fanpage.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele