DCNews Stiri Internațional Oficial german: Arabia Saudită trebuie să renunţe la finanţarea moscheilor fundamentaliste

Oficial german: Arabia Saudită trebuie să renunţe la finanţarea moscheilor fundamentaliste

Lider al Partidului Social-Democrat german (SPD), Sigmar Gabriel a declarat pentru săptămânalul Bild am Sonntag că "moscheile wahhabiste sunt finanţate de Arabia Saudită pe întreaga planetă. În Germania, foarte mulţi musulmani consideraţi a fi periculoşi provin din aceste comunităţi".

Wahhabismul, sau Salafi, cum îl numesc adepţii, este o ramură a credinţei sunnite care are la bază preceptele învăţatului şi reformatorului Muhammad bin Abd al-Wahhab, care, în anii 1740 în Najd, o regiune din centrul Arabiei Saudite de azi, predica o întoarcere la o dogmă strictă şi rigidă.

Organizaţii islamiste extremiste, precum Statul Islamic (SI), se inspiră din concepţia wahhabistă.

[citeste si]

La rândul său, liderul grupului parlamentar social-democrat, Thomas Oppermann, a spus să wahhabismul a furnizat o „ideologie completă Statului Islamic şi contribuie la radicalizarea musulmanilor moderaţi din alte ţări". „Este un lucru de care nu avem nevoie şi pe care noi nu îl vrem în Germania", a accentuat parlamentarul german.

Declaraţiile liderilor SPD apar la câteva zile după ce presa a publicat un document intern al Serviciului de informaţii german (BND), conform căruia politica externă promovată de familia regală saudită este „impulsivă" şi constituie o sursă de instabilitate în regiunea Orientului Mijlociu.

Știri similare din categoria Internațional Vezi toate articolele