DCNews Stiri Oameni sunt dispuși la prietenie și la zâmbet. Secretul Festivalului „Romeo și Julieta la Mizil”

Oameni sunt dispuși la prietenie și la zâmbet. Secretul Festivalului „Romeo și Julieta la Mizil”

Prezent în emisiunea De Ce Citim, profesorul Laurențiu Bădicioiu, co-organizator, alături de profesorul Victor Minea, al Festivalul internațional de poezie, epigramă și umor „Romeo și Julieta la Mizil”, ajuns la ediția a XIX-a, a vorbit despre prieteniile care se formează an de an al Festival și care durează o viață.  

„S-a creat un spirit al Festivalului (n. r. Romeo și Julieta la Mizil). S-a creat o atmosferă. Ne întâlnim și înainte de gală, într-un cadru mai restrâns, dar asta nu ne oprește să avem cu noi câteodată un acordeon, să se declame poezii, să se spună epigrame, chiar să se danseze, cu o zi înainte. După care, a doua zi, urmează gala și apoi ne întâlnim într-un cadru mai larg, toți prietenii veniți din România și din alte părți. Este vorba de peste 100, poate chiar și 120-140, am avut și spre 200 prezenți. Dar după ce se termină gala rămân mai puțini. În timpul în care stăm împreună, oamenii sunt dispuși la prietenie și la zâmbet”, a povestit Laurențiu Bădicioiu 

Când poezia se întâlnește cu zâmbetul  

„Când poezia se întâlnește cu zâmbetul, când umorul se întâlnește cu gândul rafinat din texte lirice sau sentimentele profunde pe care poeții ni le transmit într-un fel sau altul, ni le sugerează, atunci se creează o simbioză, e ceva acolo. Ea continuă, această legătură, pentru că majoritatea păstrează legătura și prieteniile se întăresc. Să dau un exemplu...” a subliniat profesorul.  

Urmărește emisiunea pe: 

Înscrieri și detalii 

Cei care doresc să se înscrie o pot face pe www.romeojulietalamizil.ro până pe 20.12.2025. Prin poștă, se pot trimite materialele pe adresa: Bădicioiu Laurențiu, Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu”, N. Bălcescu, 111-113, Mizil, Prahova, cu mențiunea Pentru Festivalul internațional „Romeo și Julieta la Mizil”, ediția a XIX-a. Materialele trebuie să aibă motto pe plic.

În plicul mare va fi altul închis, având pe el același motto. Se menționează numele, vârsta, secțiunea, titlurile textelor, e-mailul, adresa, numărul de telefon, ocupația. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele