DCNews Stiri O tânără ucraineană de 27 de ani, ucisă de iubitul ei în București. Bărbatul a încercat să se sinucidă aruncându-se în fața metroului

O tânără ucraineană de 27 de ani, ucisă de iubitul ei în București. Bărbatul a încercat să se sinucidă aruncându-se în fața metroului

FOTO: Freepik @shyachlo

O tragedie cumplită a avut loc în București, în noaptea de luni spre marți, când o femeie de origine ucraineană a alertat autoritățile cu privire la moartea fiicei sale, în vârstă de 27 de ani. Sesizarea a condus polițiștii la domiciliul tinerei, unde aceștia au descoperit-o cu multiple leziuni, care indicau violență severă.

Echipajele medicale sosite de urgență au încercat să intervină, însă nu au mai putut decât să constate decesul victimei.

Primele date ale anchetei sugerează că principalul suspect este chiar partenerul de viață al tinerei, un bărbat tot de origine ucraineană, care locuia împreună cu aceasta.

După comiterea faptei, el ar fi încercat să își pună capăt zilelor

Conform celor povestite de mama tinerei, agresorul a sunat-o pentru a-i comunica faptul că fiica sa "se simte foarte rău". Când aceasta a ajuns la domiciliul celor doi, bărbatul dispăruse, potrivit România TV.

După comiterea faptei, el ar fi încercat să își pună capăt zilelor, aruncându-se în fața unei garnituri de metrou, în stația Parc Drumul Taberei.

În prezent, individul este internat la Spitalul Universitar de Urgență din București, aflându-se în stare comatoasă. Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele acestui caz șocant, conform Aktual24. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele