O persoană transferată de la azilele lui Viorel Pașca a murit. Pentru niciuna dintre cele 409 persoane, aparținătorii nu și-au exprimat dorința de a-i prelua. Doar pentru 40 a fost apelat numărul 021.9309.
”În urma intervenţiei coordonate a autorităţilor în spaţiile percheziţionate de procurorii DIICOT şi poliţişti au fost identificate 409 persoane aflate în situaţii de vulnerabilitate. Dintre acestea, 394 au fost relocate în centre rezidenţiale şi servicii sociale din 20 de judeţe. Din păcate, un bărbat relocat în judeţul Mureş a decedat în această după-amiază”, a transmis, luni seară, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale.
Un bărbat de doar 55 de ani a murit, după relocarea de la Dumbrava
Ministrul Dragoș Pîslaru a precizat: ”În mod absolut regretabil, în decursul acestei seri am fost informat că o persoană relocată în județul Mureș a decedat. Este vorba de domnul Gheorghe Gogea (55 ani), care avea domiciliul în Oradea. Persoana era stabilă după relocare, avea discernământ și nu a fost identificată ca având dizabilități sau probleme medicale urgente. În urma evaluării preliminare a declarat că nu are rude sau persoane apropiate. Am discutat personal cu directoarea DGASPC Mureș și mâine dimineață vom avea concluziile Institutului de Medicină Legală privind cauza decesului”.
”Celelalte 15 persoane sunt în unităţi medicale, transferaţi din unităţile de primiri urgenţe. Acestea vor rămâne sub supraveghere medicală atât timp cât este necesar, iar după externare vor fi relocate în servicii sociale adecvate, în funcţie de evaluarea medicală şi socială”, a mai transmis instituţia.
Din cele 409 persoane identificate, 165 de persoane au domiciliul în Dumbrava, Holod şi Tinca, 149 sunt încadrate în grad de handicap, 212 sunt persoane vârstnice, 11 nu deţin documente de identitate (fără CNP), iar autorităţile competente lucrează pentru clarificarea şi refacerea documentelor, arată sursa citată.
Ministerul precizează că la Call Center-ul ANPIS – 021.9309, pus la dispoziţia aparţinătorilor, au sunat până în prezent 40 de persoane.
”Niciuna dintre acestea nu şi-a exprimat intenţia de a prelua în îngrijre persoana despre care solicita informaţii”, conform ministerului.