DCNews Stiri O parte din spitale şi-au reluat activitatea după atacul informatic, anunță ministrul Rafila

O parte din spitale şi-au reluat activitatea după atacul informatic, anunță ministrul Rafila

Sursa foto: AGERPRES

Potrivit ministrului, o parte din aceste spitale şi-au reluat activitatea. El a mai dezvăluit că Bitdefender a oferit o soluţie informatică de protecţie pentru toate spitalele din țară. Aceasta este gratuită și este valabilă pentru cel puţin un an de zile. 

”O veste bună, Bitdefender a oferit o soluţie informatică de protecţie pentru toate spitalele din România, - gratuită, pentru cel puţin un an de zile”, a spus Alexandru Rafila.

Ministrul a mai adăugat că a fost blocată activitatea de transmitere a datelor şi mai multe spitale au fost deconectate astfel încât să nu avem de-a face cu extinderea consecinţelor atacului.

De asemenea, Alexandru Rafila a mai precizat vor lucra pentru a creiona o legislație clară şi norme clare privitoare la protecţia datelor medicale.

”Ne aflăm într-un prim proces de informatizare a sistemului de sănătate, care nu înseamnă doar spitale ci şi minister, direcţiile de sănătate publică şi trebuie integrate toate aceste sisteme”, a spus Alexandru Rafila la Prima News. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele