Astronomul Adrian Sonka a intervenit astăzi în direct la Antena 3 unde a vorbit despre o furtună solară care lovește astăzi Pământul.
”În urmă cu 4 zile, am observat pe Soare o zonă care a emis mai multă lumină decât o face restul Soarelui, şi anume o erupţie în raze X. Noi ştim că se întâmplă acest lucru când gazul se încălzeşte mai tare decât de obicei şi pleacă de pe Soare. Pe Soare, într-o anumită regiune, s-a acumulat o cantitate mare de energie care atunci când a fost eliberată de câmpul magnetic a plecat în spaţiul cosmic şi întâmplarea a fost ca în această zonă să fie îndreptată înspre pământ.
”Furtuna” a lovit astăzi Pământul
Lumina Soarelui, razele X care derajează un pic atmosfera, au ajuns după 8 minute la Pământ, dar materia care a plecat de pe Soare a mers mai încet decât lumina şi a ajuns de abia astăzi. La asta ne referim când spunem că este o furtună solară, e ceva ce se întâmplă acum la Pământ. Pe soare s-a întâmplat acum patru zile şi acum ajunge materialul acela pe Pământ. În principiu, oamenii nu vor simţi nimic, dar ştim că se întâmplă lucruri pe Soare, pentru că observăm mereu", a declarat astronomul Adrian Sonka.
Furtunile solare se împart în patru categorii care pot avea un impact asupra Pământului:
- explozia solară - o explozie majoră în atmosfera Soarelui care proiectează fotoni la viteze uriaşe
- CME (Coronal Mass Ejections) - nori uriaşi de plasmă şi câmpuri magnetice care se formează în atmosfera Soarelui
- vânturile solare - furtună de viteze foarte mari care se pot forma oriunde pe suprafaţa Soarelui şi care afectează Pământul doar când se formează în apropierea liniei de ecuator a Soarelui
- particulele energetice solare - particule încărcate energetic care pot fi eliberate doar în timpul formării norilor de plasmă (CME) şi a exploziilor solare
Cea mai puternică furtună solară
Cea mai puternică furtună solară din istorie a fost înregistrată în 1859, la acel moment fiind afectată o mare parte din reţeaua globală de telegraf.
O furtună precum cea din 1859 ar putea în prezent distruge toate sistemele de comunicaţii şi electricitate, costul estimat fiind de 2.000 de miliarde de dolari.