DCNews Stiri O companie aeriană utilizată de cluburile de fotbal și-a anulat toate zborurile

O companie aeriană utilizată de cluburile de fotbal și-a anulat toate zborurile

Sursa foto: https://www.freepik.com/, @yaroslav-astakhov-

Compania aeriană regională britanică Eastern Airways, folosită frecvent de cluburile din Premier League pentru transportul echipelor la meciuri, și-a suspendat toate operațiunile și a anulat toate zborurile, potrivit SkyNews.

Pasagerii, sfătuiți să nu meargă la aeroport

Pasagerii care aveau bilete cu Eastern Airways au fost sfătuiți să nu se deplaseze la aeroport, întrucât toate cursele au fost anulate, Potrivit Autorității Aviației Civile a Regatului Unit (CAA).

Într-un comunicat oficial, CAA a precizat: „Eastern Airways, care opera servicii regionale din mai multe aeroporturi din Regatul Unit, și-a suspendat operațiunile. Toate zborurile companiei sunt acum anulate. Prin urmare, rugăm pasagerii să nu meargă la aeroport, întrucât zborurile nu vor fi efectuate. Clienții Eastern Airways sunt îndemnați să își facă propriile aranjamente alternative de călătorie, folosind alte companii aeriene, trenuri sau autocare”.

Eastern Airways opera zboruri regulate din London Gatwick, Humberside, Teesside International, Aberdeen, Wick și Newquay.

„Îi sfătuim pe pasagerii care intenționau să zboare cu această companie să nu se prezinte la aeroport, deoarece toate zborurile Eastern Airways au fost anulate. Recomandăm clienților să consulte site-ul Autorității Aviației Civile pentru cele mai recente informații”, a spus și Selina Chadha, director pentru consumatori și piețe în cadrul CAA.

Compania aeriană, în prag de insolvență

Suspendarea operațiunilor are loc în contextul în care compania, fondată în 1997, se află în pragul intrării în administrare judiciară (insolvență).

Pe lângă cursele regulate, Eastern Airways efectua și zboruri charter pentru echipe sportive, inclusiv pentru cluburi din Premier League și Championship.

Călătorii gratuite pentru pasagerii și angajații Eastern Airways

Pasagerii cu rezervări la Eastern Airways, precum și angajații companiei, vor putea călători gratuit în zilele de 28 și 29 octombrie, datorită sprijinului oferit de mai multe companii feroviare britanice.

CAA a anunțat: „În urma suspendării operațiunilor Eastern Airways, companiile London and North Eastern Railway, ScotRail, TransPennine Express și Northern Railway vor oferi călătorii gratuite la clasa standard pentru pasagerii și angajații afectați, pe rutele corespunzătoare operate de fiecare companie.

Pentru a beneficia de această facilitate, persoanele afectate trebuie să prezinte un act de identitate Eastern Airways, un bilet de îmbarcare sau o confirmare de zbor personalului din stațiile de tren”.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele