DCNews Stiri NASA, cu ochii pe o anomalie magnetică misterioasă. Ce este „Groapa Pământului”

NASA, cu ochii pe o anomalie magnetică misterioasă. Ce este „Groapa Pământului”

NASA urmărește cu atenție o anomalie stranie din câmpul magnetic al Pământului – o regiune imensă, cu o intensitate magnetică mai slabă decât în mod normal, care se întinde între America de Sud și sud-vestul Africii. Fenomenul, cunoscut sub denumirea de Anomalia Atlanticului de Sud (South Atlantic Anomaly – SAA), îi preocupă de ani buni pe cercetători, mai ales pe cei de la agenția spațială americană, scrie Science Alert.

În acea zonă, câmpul magnetic este mai slab, ceea ce face ca sateliții și navele spațiale care o traversează să fie mai expuse particulelor încărcate provenite de la Soare. Acest lucru poate duce la defecțiuni tehnice sau chiar avarii permanente ale sistemelor electronice de la bord.

NASA descrie această anomalie ca pe „o groapă” în câmpul magnetic al Pământului. Deși nu afectează viața pe Terra, impactul asupra obiectelor aflate pe orbită joasă – cum este Stația Spațială Internațională – este semnificativ, deoarece acestea trec frecvent prin acea regiune.

În timpul acestor traversări, câmpul magnetic slăbit permite protonilor cu energie mare – emanați de Soare – să lovească echipamentele de la bordul sateliților. De regulă, aceste lovituri produc doar mici erori, dar pot cauza pierderi de date importante sau chiar distrugerea unor componente esențiale. Din acest motiv, operatorii de sateliți preferă să oprească temporar anumite sisteme înainte ca aceștia să intre în zona afectată.

De ce fenomenul este de mare interes pentru cercetători

 

NASA investighează acest fenomen atât pentru a reduce riscurile în spațiu, cât și pentru că Anomalia Atlanticului de Sud oferă o oportunitate unică de a studia un proces geofizic complex și încă greu de înțeles.

„Câmpul magnetic este, de fapt, o suprapunere a mai multor câmpuri provenite de la diferite surse de curent electric”, explica geofizicianul Terry Sabaka de la Centrul Spațial Goddard al NASA, în anul 2020.

Principala sursă a câmpului magnetic este considerată a fi oceanul de fier topit din miezul extern al Pământului, aflat la mii de kilometri sub scoarță. Mișcarea acestuia generează curenți electrici care creează câmpul magnetic, însă nu uniform peste tot.

Un factor major care contribuie la apariția anomaliei este o zonă uriașă de rocă densă – cunoscută sub numele de African Large Low Shear Velocity Province (LLSVP) – situată la aproximativ 2.900 de kilometri sub continentul african. Aceasta perturbă generarea câmpului magnetic, iar efectul este amplificat de înclinarea axei magnetice a planetei.

„Anomalia observată în Atlanticul de Sud poate fi interpretată ca o consecință a slăbirii predominanței câmpului dipolar în acea regiune. Mai exact, în zona Anomaliei Atlanticului de Sud se dezvoltă un câmp local cu polaritate inversă, ceea ce face ca intensitatea câmpului magnetic să fie foarte scăzută – mai scăzută decât în regiunile învecinate”, afirma în 2020 și Weijia Kuang, geofizician și matematician la NASA Goddard.

Natura acestui fenomen bizar

 

Deși multe aspecte ale anomaliei rămân încă neclare, cercetările recente oferă tot mai multe indicii despre natura acestui fenomen bizar. Un studiu condus în 2016 de Ashley Greeley, expert în fizica solară la NASA, a arătat că această anomalie se deplasează lent. Observația a fost confirmată ulterior, în 2021, de datele colectate cu ajutorul unor nanosateliți de tip CubeSat.

Mai mult decât atât, fenomenul pare că se divide. În 2020, cercetătorii au descoperit că Anomalia Atlanticului de Sud se desparte în două celule distincte, fiecare cu propriul centru de intensitate magnetică minimă.

Ce înseamnă acest lucru pentru viitorul câmpului magnetic rămâne un mister, însă un studiu publicat în iulie 2020 sugerează că nu este vorba despre un fenomen recent, ci despre un eveniment magnetic recurent, care ar putea avea o vechime de până la 11 milioane de ani.

Asta înseamnă că Anomalia Atlanticului de Sud nu este neapărat un semn prevestitor al inversării polilor magnetici ai Pământului – un proces real, dar care se petrece la intervale de sute de mii de ani.

Mai nou, un studiu publicat în 2024 a arătat că Anomalia Atlanticului de Sud influențează inclusiv apariția aurorelor boreale și australe.

„Chiar dacă Anomalia Atlanticului de Sud se mișcă lent, trece printr-o schimbare de morfologie, așa că este foarte important să o observăm în continuare, prin misiuni permanente. Pentru că doar așa putem construi modele și face predicții”, a subliniat Terry Sabaka, geofizician la NASA.

 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele