DCNews Stiri NASA amână lansarea misiunii Artemis 2. Care este cauza

NASA amână lansarea misiunii Artemis 2. Care este cauza

Sursa: Agerpres

NASA a anunţat vineri că va amâna cu câteva zile data prevăzută iniţial pentru lansarea misiunii spaţiale Artemis 2, în cadrul căreia astronauţii americani vor zbura în jurul Lunii pentru prima dată după o pauză de peste 50 de ani, informează AFP.

Condițiile meteo nefavorabile dau peste cap calendarul NASA

Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, agenţia spaţială americană a fost nevoită să amâne un ultim test major al rachetei sale lunare SLS, decalând astfel calendarul său de lansare, au explicat vineri reprezentanţii NASA.

Prima fereastră posibilă de lansare se va deschide, aşadar, duminică, 8 februarie, nu pe 6 februarie, aşa cum era prevăzut iniţial.

Această nouă dată va coincide cu Super Bowl, finala campionatului de fotbal american, un eveniment important şi intens mediatizat în Statele Unite.

Totuşi, nu este sigur că NASA va încerca să lanseze racheta SLS chiar în acea zi, întrucât ultimul test tehnic al rachetei nu a fost încă efectuat.

Testul final, amânat din cauza valului de frig

Acesta din urmă, ce constituie un fel de repetiţie generală, trebuie să permită verificarea faptului că totul este în ordine pentru a se putea efectua lansarea. Însă, din cauza unui val de frig care afectează o mare parte din Statele Unite, testul final a fost amânat pentru săptămâna viitoare.

În funcţie de desfăşurarea sa, NASA va anunţa data la care crede că va putea să lanseze cu adevărat această misiune cu o durată de aproximativ 10 zile, la care vor participa trei americani şi un canadian.

Citește și: Racheta SLS, transportată către rampa de lansare din Florida pentru misiunea Artemis II

Paisprezece ferestre de lansare, între 8 februarie şi 30 aprilie, sunt în prezent avute în vedere de NASA, care va trebui să lanseze în acelaşi interval şi o misiune cu echipaj uman spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS).

Denumită Crew-12, acea misiune, la care va participa şi astronauta franceză Sophie Adenot, va putea fi lansată începând din 11 februarie, însă şi ea riscă să fie amânată, în funcţie de lansarea misiunii Artemis 2, a precizat vineri un oficial de la NASA într-o conferinţă de presă. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele