DCNews Stiri Motivare CCR. Fostul șef al DNA o apără pe Kovesi

Motivare CCR. Fostul șef al DNA o apără pe Kovesi

Laura Codruța Kovesi și Klaus Iohannis

Daniel  Morar argumentează opinia sa prin faptul că există o simetrie între dreptul legal al Președintelui de a refuza propunerea ministrului justiției de a numi o anumită persoană în funcția de Procuror-șef al DNA și posibilitatea de a refuza propunerea de revocare Procurorului - șef aflat deja în funcție.  "Analizând comparativ normele legale care reglementează numirea în funcția publică de conducere, respectiv revocarea din această funcție, constatăm că acestea au un conținut identic sub aspectul procedurii decizionale: procedura este declanșată de ministrul justiției, Consiliul Superior al Magistraturii avizează propunerea de numire/revocare, în vreme ce Președintele României decide cu privire la numire/revocare, în virtutea atribuției sale constituționale consacrate de art.94 lit.c) din Legea fundamentală", se arată în opinia separată a judecătorului Daniel Morar. 

Președintele a refuzat pe criterii de legalitate și temeinicie

Judecătorul CCR a precizat că președintele Iohannis a respectat legea, refuzând propunerea de revocare în mod legal. "Toate aceste considerente constituie o evaluare a motivelor invocate de ministrul justiției, pe care Președintele României o realizează din perspectiva legalității și temeiniciei lor, și nicidecum a oportunității măsurii revocării, cum în mod greșit a calificat-o chiar autorul răspunsului. Or, calificarea eronată a argumentelor pe care se fundamentează refuzul nu poate constitui ea însăși izvor al unui conflict juridic de natură constituțională. [...] Prin urmare, constatăm că atât Preşedintele României, cât şi ministrul justiției şi-au exercitat competenţele prevăzute de Constituţie și lege, fără să îşi aroge competenţe care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice, ori să refuze îndeplinirea anumitor acte care intrau în obligaţiile lor constituţionale" , a precizat fostul șef al DNA. 

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele