Personalul nord-coreean a curățat cu atenție mobilierul atins de Kim Jong Un și i-a luat paharul după întâlnirea cu președintele rus Vladimir Putin, într-o aparentă încercare de a șterge orice urmă de ADN, se arată într-un clip postat de jurnalistul rus Alexander Yunashev pe Telegram.
Personalul nord-coreean îi șterge urmele lui Kim Jong Un
Două persoane au fost filmate frecând intens spătarul scaunului în care a stat Kim și curățând brațele scaunului, precum și masa din apropiere.
Întâlnire privată între Kim și Putin
Întâlnirea dintre liderii nord-coreean și rus a avut loc miercuri, la Beijing, pe fondul unui spectacol militar organizat de China pentru a comemora cea de-a 80-a aniversare a sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial. După paradă, Kim și Putin au călătorit împreună la o reședință de stat pentru discuții bilaterale private, potrivit DailyMail.
În cadrul discuțiilor, Kim Jong Un și-a exprimat sprijinul complet pentru Rusia și s-a angajat să facă „tot ce poate pentru a ajuta” Moscova, în timp ce Putin a mulțumit Phenianului pentru trimiterea trupelor pentru a sprijini efortul militar rus în Ucraina.
Estimările sugerează că aproximativ 15.000 de soldați nord-coreeni au fost implicați în conflict, cu pierderi estimate între 600 și 2.000 de militari.
Nu este clar dacă dictatorul coreean a ordonat decontaminarea din motive de securitate față de serviciile secrete rusești sau chineze, dar se știe că liderii mondiali iau măsuri extreme pentru a-și proteja ADN-ul. Și garda de corp a lui Putin îi colectează excrementele în timpul călătoriilor internaționale pentru a împiedica orice analiză a stării sale de sănătate.
Vizita lui Kim reprezintă cea mai importantă apariție multilaterală a liderului nord-coreean, care îi oferă acestuia oportunitatea de a obține sprijin tacit pentru programul nuclear interzis al țării sale și de a-și extinde rețeaua diplomatică.
Prezența a 26 de lideri mondiali la paradă a fost descrisă de analiștii occidentali drept o ‘Axă a destabilizării’, datorită tonului anti-NATO al evenimentului și apropierii militare dintre Rusia, China și Coreea de Nord.