Minora a intrat în farmacie şi i-a cerut angajatei de acolo o cutie cu lapte praf. În momentul în care farmacista a plecat în magazie să aducă produsul, tânăra a luat din sertarul casei de marcat 545 de lei, a informat marţi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Hunedoara.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt, cercetările continuând în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a minorei.
Conform poliţiştilor, adolescenta se află sub măsura controlului judiciar, după ce a fost reţinută pentru 24 de ore de poliţiştii din Petroşani pentru că a furat, la începutul lunii noiembrie, bijuterii din aur în valoare de 10.000 de lei din locuinţa unui bărbat care plecase de acasă fără să închidă bine uşa de la intrare.