DCNews Stiri Internațional Ministrul de externe german, Heiko Mass, în Polonia. Semnal clar transmis de Germania

Ministrul de externe german, Heiko Mass, în Polonia. Semnal clar transmis de Germania

Angela Merkel

Maas are programată o întrevedere cu preşedintele polonez Andrzej Duda, cu premierul Mateusz Morawiecki şi cu omologul său Jacek Czaputowicz. Aceasta este a doua sa vizită oficială după cea la Paris, unde s-a deplasat miercuri, imediat după ce a preluat mandatul de ministru al afacerilor externe. 

'Europa nu poate fi concepută fără o reconciliere şi prietenie între Germania şi Polonia. Prin urmare, avem o responsabilitate comună pentru menţinerea Europei unite', a declarat Mass cu prilejul noii sale vizite. 

Temele discuțiilor 

Se aşteaptă ca negocierile să se concentreze pe modul în care Germania, Polonia şi Franţa pot conlucra pentru a face ca Europa să avanseze. 

Discuţiile pe care Heiko Maas le-a avut la Paris cu omologul său francez Jean-Yves Le Drian s-au axat pe reforma UE, ca parte a agendei ambiţioase a preşedintelui francez Emmanuel Macron de a îmbunătăţi integrarea în zona euro. 

'Pledăm pentru un parteneriat mai strâns cu Polonia, în pofida perspectivelor diferite pe care ţările noastre le au în unele domenii', a declarat Maas. 

Şeful diplomaţiei germane s-a referit la divergenţele actuale între Polonia şi celelalte ţări din UE cu privire la reforma sistemului judiciar polonez, reformă care în opinia Bruxellesului şi a Berlinului constituie un atac contra independenţei justiţiei, şi la controversata lege poloneză privind Holocaustul, act normativ ce a iritat foarte tare Berlinul, relatează Agerpres.

[citeste si] 

Știri similare din categoria Internațional Vezi toate articolele