DCNews Stiri Ministerul Sănătății - A fost semnată autorizaţia de construire a Spitalului Regional de Urgenţă Cluj

Ministerul Sănătății - A fost semnată autorizaţia de construire a Spitalului Regional de Urgenţă Cluj

Sursă foto: Ministerul Sănătăţii - România

Unitatea medicală va avea 849 de paturi, 6 centre medicale, ambulatoriu de specialitate, heliport şi spații dedicate pentru dezvoltarea profesională a medicilor şi asistenților. Lucrările vor începe în acest an și potrivit estimărilor vor fi finalizate în anul 2027.

„Autorizaţia de construire a Spitalului Regional de Urgenţă Cluj a fost semnată!

Spitalul Regional de Urgenţă Cluj va avea 849 de paturi, 6 centre medicale, ambulatoriu de specialitate, heliport şi spații dedicate pentru dezvoltarea profesională a medicilor şi asistenților.

Lucrările de construcție ar urma să înceapă anul acesta şi estimăm că vor fi finalizate în anul 2027!

Pentru buna desfăşurare a proiectelor spitalelor regionale, începând cu obținerea autorizațiilor şi terminând cu planificarea resurselor umane necesare, Ministerul Sănătăţii a organizat grupuri tehnice de lucru din care fac parte reprezentanții Consiliului Județean, ai Primăriei, Direcţiei de Sănătate Publică și ai Universităților de Medicină şi Farmacie.

România construieşte spitale!”, a transmis Ministerul Sănătății pe Facebook.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele