DCNews Stiri Migranți, îmbrăcați în combinezoane medicale, prinși la granița româno-ucraineană. Ce au descoperit polițiștii de frontieră

Migranți, îmbrăcați în combinezoane medicale, prinși la granița româno-ucraineană. Ce au descoperit polițiștii de frontieră

pexels

Cei trei încercau să treacă granița româno-ucraineană, dar au fost reținuți în noaptea de vineri spre sâmbătă de polițiștii Serviciului de frontieră al Ucrainei, care asigură paza pe tronsonul frontierei de stat din Regiunea Transcarpatia. În speranța de a trece neobservați, migranții au încercat să se camufleze, profitând de terenul acoperit de zăpadă.

Cum au fost reținuți

Aceștia veniseră pregătiți și purtau costume medicale de protecție, deschise la culoare. Bărbații au fost reținuți în baza unor informații furnizate de ofițerii ”Departamentului de căutare operativă al Detașamentului de frontieră Mukachevo”, structură care acționează în zona punctului de trecere a frontierei Halmeu/Diakovo. 

Deși la început aceștia susțineau că sunt cetățeni sirieni, polițiștii de frontieră au stabilit ulterior că cel puțin unul dintre migranți era cetățean egiptean. De asemenea, în urma cercetărilor, a reieșit că nu este prima dată când oamenii legii îi rețin pe cei trei ”doctori”. Ce au mai aflat polițiștii de frontieră și unde au fost plasați migranții, AFLAȚI PE RADIO DC NEWS!

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele