Marian Petrache, lider PNL, a vorbit într-un dialog cu analistul politic Bogdan Chirieac despre măsurile dure pe care Ilie Bolojan le ia în această perioadă și care afectează toate categoriile profesionale.
„Nu trebuie să-l placem pe Bolojan, dar părerea mea este că cei care pun piedici lui Ilie Bolojan - nu lui Ilie Bolojan, ci celui care e prim-ministru - sunt trădători de țară, astăzi, în momentele în care suntem acum“, a punctat Marian Petrache, lider PNL.
„Toți cei din Banca Națională a României, din mediul de afaceri sunt îngrijorați, să nu zic speriați. Vedem vreo speranță undeva? Încă nu!“, a completat Marian Petrache.
Liderul PNL a adăugat: „Ce vedem, în schimb, o încrâncenare, pe dedesubt așa, a celor care simt că le fug privilegiile de sub picioare“.
„Și o dezamăgire tot mai mare pentru președintele Nicușor Dan - care în aceste momente e în vacanță - fiindcă l-am schimbat pe Iohannis, care era principalul om de vacanță, cu domnul Nicușor Dan, care e un turist low-cost“, a mai adăugat Bogdan Chirieac.