Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a subliniat necesitatea de a reveni la "educaţia militaro-patriotică" indispensabilă unei "mari naţiuni", în cadrul unei întâlniri cu foştii combatanţi, cu o zi înainte de celebrarea victoriei împotriva naziştilor, sărbătorită la 9 mai în fosta URSS.
"Am cunoscut din nefericire un vid în educaţia militaro-patriotică din cauza dificultăţilor pe care le-a traversat ţara, dar acum suntem în măsură să acoperim acest vid", a declarat Medvedev, potrivit imaginilor televizate de la această reuniune, scrie Mediafax.
"Este bine pentru educaţia tinerelor generaţii", a adăugat preşedintele.
"Este foarte important să ne simţim ca locuitori ai unei ţări mari şi complexe, dar ai unei mari ţări. Nimic altceva nu uneşte oamenii într-o asemenea măsură", a adăugat el.
Subliniind importanţa memoriei Marelui război patriotic - numele celui de-al Doilea Război Mondial în epoca sovietică, folosit şi în prezent - Medvedev a apreciat că ar trebui "organizate jocuri militaro-patriotice, precum şi să se ofere posibilitatea atingerii cu propriile mâini a obiectelor din epoca" respectivă.
După ce a băut simbolic un pahar de vodkă împreună cu veteranii, Medvedev a scris o frază în cartea de aur a muzeului forţelor armate din Moscova, unde a avut loc întâlnirea, potrivit agenţiei de presă Interfax: "Am învins pentru că suntem puternici şi cauza poporului nostru este justă".
În mod periodic s-au auzit voci în Rusia în ultimii ani, care au cerut revenirea la această educţie militară, dispărută odată cu înlăturarea regimului sovietic în 1991.