Medvedev a afirmat că Moscova şi-a intensificat producţia militară "de zeci de ori" la unele fabrici şi că aceasta studiază îndeaproape armele folosite în zonele controlate de Rusia, de către Ucraina, în efortul de a câştiga avantaj.
Rusia a ajuns la suprasolicitarea producţiei militare în 2022, după ce forţele sale au folosit cantităţi uriaşe de muniţie în Ucraina şi mii de vehicule blindate i-au fost distruse sau capturate. Un grup occidental a comunicat săptămâna trecută că Rusia a pierdut aproape jumătate dintre cele mai moderne tancuri ale sale şi depune eforturi pentru a le înlocui. Oficialii ucraineni şi cei occidentali au afirmat că Moscova are tot mai puţine rachete de anumite tipuri şi că sancţiunile Occidentului îi destabilizează posibilitatea de a îşi reface stocurile de arme ghidate care se bazează pe cipuri importate. "Este amuzant să auzim fanteziştii Kievului spunând că Rusia "a rămas fără rachete" sau că "producţia s-a oprit". Realitatea i-a convins de contrariu - încă nu îşi pot reveni din şoc", a afirmat Medvedev, pentru un articol care a fost publicat sâmbătă în revista lunară Apărarea Naţională. "Nu numai că ne extindem producţia, dar introducem de asemenea cele mai recente tehnologii, perfecţionându-le efectiv din mers".
Medvedev, succesorul lui Putin?
Medvedev este vicepreşedintele consiliului de Securitate al Rusiei şi a fost numit în decembrie drept adjunctul preşedintelui Putin în cadrul Comisiei Militar-Industriale care supraveghează industria apărării.
Fabricile militare "fac faţă total" creşterii cererii din partea statului, a afirmat el. "De asemenea, am studiat foarte bine armamentul inamicului, care a fost luat ca trofeu şi dezmembrat până la ultimul şurub la biroul nostru de construcţii militare", a adăugat Medvedev.
"Am extras numeroase lucruri utile pentru noi - am întors experienţa inamicului în favoarea noastră".
Medvedev, care are 57 de ani, a adoptat un ton tot mai belicos şi a făcut o serie de intervenţii vehemente de la începerea războiului, iar unii analişti politici sugerează că el este unul dintre cei pe care preşedintele Putin i-ar putea vedea într-o zi drept succesori.
Vineri, Medvedev a afirmat că singurul mod în care Moscova ar putea obţine o pace de durată cu Ucraina ar fi de a împinge graniţele statelor ostile cât mai departe, chiar dacă asta ar însemna până la frontierele Poloniei, care este membră NATO, relatează Rador.