DCNews Stiri Manualele școlare, asigurate pentru anul școlar 2019-2020

Manualele școlare, asigurate pentru anul școlar 2019-2020

Manuale școlare

Potrivit MEN, 15.734.904 manuale şcolare sunt necesare pentru clasele I-VII în anul şcolar 2019 - 2020. Dintre acestea, 75,86% sunt asigurate prin contractele existente. Acestea au ajuns în şcoli sau în depozitele inspectoratelor şcolare.

Pentru 228.588 de manuale, adică 1,45%, au fost semnate acordurile cadru şi vor ajunge în şcoli până la începutul anului şcolar.

Decizie din partea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor

În cazul a 21,66% se aşteaptă o decizie a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, iar pentru alte 161.268 de manuale, adică 1,02%, nu au fost depuse oferte în perioada 2013-2019, dar nu au existat niciodată aceste manuale în sistemul de învăţământ. Aceste manuale au fost încredinţate Editurii Didactice şi Pedagogice pentru elaborare.

Pentru clasele VIII-XII, manualele sunt asigurate în proporţie de 100%. Acestea au fost elaborate în baza programelor şcolare vechi, urmând în anii şcolari următori să fie înlocuite gradual, pe măsura implementării noului curriculum.

Pe ordinea de zi a şedinţei de guvern de miercuri figurează o informare privind situaţia asigurării manualelor şcolare pentru anul şcolar 2019 - 2020.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele