Majestatea Sa Margareta a României a mulțumit pentru invitația primită la această sesiune solemnă, reamintind de originile acestei instituții prestigioase:”Am primit cu bucurie invitația la sesiunea solemnă dedicată Universității Babeș-Bolyai acum, când se împlinește un secol de la re-fondarea acesteia ca universitate românească, prin Decretul străbunicului meu, Regele Ferdinand I.”
Deși nu a putut fi prezentă la aceste manifestări, Custodele Coroanei României apreciază parcursul acestei instituții:”transmit recunoștința mea întregii comunități universitare pentru că păstrează vii idealurile naționale care au călăuzit-o încă de la momentul desăvâșirii Marii Uniri:progresul științific, un climat de toleranță și armonie inter-etnică și autonomie universitară.(...)În ciuda greutăților comunismului și ale anilor 1990, Universitatea voastră a ținut vie flacăra cunoașterii, iar ultimele generații de profesori și studenți au adus contribuții importante la dezvoltarea științelor sociale și tehnice din țara noastră.”