Un videoclip filmat sâmbătă arată o ambarcațiune improvizată, încărcată cu solicitanți de azil, apropiindu-se de plaja Sarakiniko, situată în sudul insulei Gavdos. În imagini, mai mulți turiști intră în apă și împing cu mâinile barca, încercând să o îndepărteze de mal.
Potrivit presei străine, aceștia le-au cerut migranților să nu debarce pe plajă și i-au direcționat către port, unde ar fi urmat să fie preluați de autoritățile elene. Migranții proveneau din Libia și încercau să ajungă pe teritoriul Uniunii Europene prin cea mai sudică insulă a Greciei.
Autoritățile, sub presiunea valului de sosiri
Incidentul are loc într-un moment tensionat pentru Grecia, care se confruntă anul acesta cu o creștere a numărului de migranți sosiți pe rutele sudice. Ministrul Imigrației și Azilului, Thanos Plevris, a declarat luni că autoritățile lucrează la îndepărtarea migranților de pe insulă, precizând: „În două sau trei zile, toți vor fi plecat.”
Guvernul de la Atena a suspendat temporar procesarea cererilor de azil pentru migranții proveniți din Africa de Nord, pe fondul intensificării sosirilor. În plus, sunt planificate zboruri de returnare către Pakistan, Bangladesh și Egipt.
Noua lege privind azilul
La începutul lunii, parlamentul elen a adoptat o lege care înăsprește sancțiunile pentru solicitanții de azil respinși. Actul normativ prevede reținerea pentru cel puțin 24 de luni și amenzi de până la 10.000 de euro pentru migranții care intră ilegal pe teritoriul Greciei din țări terțe considerate sigure de Uniunea Europeană.
Legea are ca scop accelerarea procesului de returnare a celor care nu îndeplinesc condițiile pentru protecție internațională. Criticii însă avertizează că aceste măsuri riscă să penalizeze persoane aflate în nevoie reală de azil.
Țara mediteraneană a fost una dintre principalele porți de intrare în Europa în timpul crizei din 2015-2016, când peste un milion de persoane din Orientul Mijlociu și Africa au trecut granițele.
Deși fluxurile au scăzut în anii următori, ruta prin Libia și insulele Creta și Gavdos a redevenit un punct fierbinte al migrației. Din 2019, guvernul condus de Kyriakos Mitsotakis a consolidat politica de securizare a frontierelor prin construcția unui gard la granița de nord și prin intensificarea patrulelor maritime.
Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) a avertizat că noua legislație ar putea duce la abuzuri și la respingerea unor persoane care au nevoie de protecție. Organizațiile pentru drepturile omului acuză Atena că a recurs la „pushbacks”, respingerea forțată a migranților la frontierele maritime și terestre.
Agenția europeană pentru frontieră (Frontex) a anunțat că investighează 12 cazuri de posibile încălcări ale drepturilor omului comise de autoritățile elene în acest an.