Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie, miercuri, 2 septembrie, pentru români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Bulgaria.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru Bulgaria, miercuri, 2 septembrie. Ministerul îi anunță pe români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Bulgaria cu privire la faptul că autoritățile bulgare au introdus restricții temporare de circulație pentru vehiculele de mare tonaj pe mai multe autostrăzi.
Măsurile ar fi luate de autoritățile din Bulgaria în vederea creșterii siguranței rutiere, a fluidizării traficului și a prevenirii ambuteiajelor în perioada minivacanței prilejuite de Ziua Reunificării (6 septembrie 2026), potrivit MAE. Restricțiile vor fi în vigoare până în data de 7 septembrie.
Pe ce autostrăzi din Bulgaria vor fi restricții de circulație
"Autoritățile bulgare au introdus restricții temporare de circulație pentru vehiculele de mare tonaj (peste 12 tone) pe autostrăzile „Trakia”, „Hemus” și „Struma”, precum și pe drumul I-1 din districtul Blagoevgrad.
Restricțiile pentru camioanele de peste 12 tone se aplică după cum urmează:
- vineri, 4 septembrie 2026, între orele 15:00 - 20:00, pe sensul de mers la ieșirea din Sofia (vehiculele care călătoresc spre capitală circulă fără restricții);
- sâmbătă, 5 septembrie 2026, între orele 09:00 - 14:00, pentru camioanele care pleacă din Sofia;
- luni, 7 septembrie 2026, între orele 12:00 - 20:00, pe sensul de mers către Sofia (camioanele care părăsesc capitala pot circula fără restricții).
Pe autostrada „Hemus”, restricțiile se aplică pe secțiunea dintre Sofia și legătura rutieră cu sensul giratoriu și drumul I-4. De asemenea, traficul este restricționat pe autostrada „Struma” și pe drumul I-1 în zona dintre Simitli și Kresna.
Vehiculele exceptate de la aceste restricții
De la aceste restricții sunt exceptate autobuzele pentru transportul public de persoane, cele care transportă mărfuri periculoase (ADR), animale vii, produse perisabile sau sub regim termic, precum și camioanele specializate pentru transportul de carcase.
Pe autostrada „Trakia”, măsura nu se aplică transportului public de persoane, iar pe sensul spre Sofia, transportul de mărfuri periculoase pe secțiunea dintre intersecțiile rutiere Ihtiman și Vakarel nu va fi restricționat.
De asemenea, pe drumul I-1 în zona Simitli (spre Bansko și complexele turistice) se va aplica un regim de circulație reversibilă:
- în zilele de 4 și 5 septembrie, vehiculele spre Kulata vor circula pe două benzi, iar spre Sofia pe o singură bandă;
- în ziua de 7 septembrie, traficul va fi organizat pe două benzi spre Sofia și pe una spre Kulata.
Sfaturi pentru șoferii care merg în Bulgaria
MAE recomandă șoferilor să își planifice din timp deplasările, să respecte regulile de circulație, limitele de viteză, să evite depășirile riscante și utilizarea benzii de urgență pentru a nu împiedica trecerea vehiculelor cu regim special.
Pentru a monitoriza traficul rutier în timp real, Agenția „Infrastructura Rutieră” pune la dispoziție o hartă interactivă pe platforma oficială de taxare, care indică numărul de vehicule și fluxul pe secțiuni individuale de drum.
Alte informații suplimentare pot fi accesate astfel: cu privire la starea actuală a drumurilor – pe aplicația gratuită LIMA (www.lima.api.bg), pe pagina de internet a Agenției „Infrastructura Rutieră” (www.api.bg) și la numărul de telefon 0035970013020 (non-stop); cu privire la vinieta electronică și sistemul e-TOLL – pe site-ul www.bgtoll.bg; cu privire la situația circulației prin punctele de trecere a frontierei – pe site-ul www.mvr.bg.
Asistență consulară pentru români
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 și +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție telefonul de urgență al Ambasadei României în Republica Bulgaria: +359879440758.
MAE recomandă și consultarea paginilor web http://sofia.mae.ro și www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește informat” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informații și sfaturi de călătorie", se arată pe site-ul MAE.