Emmanuel Macron a fost umilit de Donald Trump în timpul vizitei sale la New York pentru participarea la Adunarea Generală a Națiunilor Unite. Luni seară, președintele francez tocmai părăsise sediul ONU când polițiștii rutieri i-au oprit fără menajamente mașina, scrie Daily Express.
Imaginile video îl arată pe Macron nedumerit, blocat pe o stradă, în timp ce polițiștii îi spun că nu mai poate înainta.
„Îmi pare foarte rău, domnule președinte. Totul este blocat. Tocmai trece acum un convoi oficial”, se aude un polițist spunându-i lui Macron.
Președintele privește apoi strada goală și răspunde: „Nu-l văd. Lăsați-mă să traversez.”
Traficul din centrul New York-ului a fost complet blocat pentru a permite coloanei oficiale a lui Donald Trump să traverseze orașul.
Liderul francez a decis să încerce să rezolve situația pe cale diplomatică, scoțându-și telefonul și, aparent, sunându-l pe președintele SUA.
„Ce mai faci? Ghici unde sunt: aștept acum în stradă pentru că totul e blocat din cauza ta”, spune Macron.
Însă lucrurile au mers din rău în mai rău, iar președintele francez a fost, în cele din urmă, nevoit să meargă pe jos, alături de garda sa de corp, până la ambasadă.
Un reporter de la Brut a relatat că Macron a mers pe jos aproximativ 30 de minute împreună cu echipa sa de securitate. S-a oprit și a făcut poze cu trecătorii care i-au cerut acest lucru, inclusiv într-o situație în care un bărbat l-a sărutat pe frunte.
Clipul video a devenit viral pe rețelele de socializare.