DCNews Stiri Locuitorii Slatinei doresc eutanasierea câinilor comunitari

Locuitorii Slatinei doresc eutanasierea câinilor comunitari

caini-vagabonzi

Organizaţia PDL Olt a organizat o acţiune de strângere de semnături în vederea sprijinirii adoptării legii privind eutanasierea câinilor comunitari. Viceprimarul Slatinei, Dan Bălăşescu a anunşat că în urma acestei campanii, peste 25.000 de slătineni au spus „DA”, eutanasierii câinilor fără stăpân, informează Gazeta de Olt.

Autor: Adrian Stroescu

„Sperăm ca prin cele 25.000 de semnături strânse de la cetăţeni să dăm o şi mai mare greutate acestei iniţiative, iar eu sunt unul dintre susţinătorii acestui demers“, a spus Dan Bălăşescu, precizând că semnăturile vor fi trimise luni la Secretariatul Camerei Deputaţilor pentru centralizare.

Viceprimarul Slatinei a explicat şi finalitatea acestei iniţiative: „Dacă legea va fi adoptată, se vor face şi mari economii la bugetele locale, nu s-ar mai cheltui 500.000 de lei cu întreţinerea câinilor, deoarece nu ne putem permite să cheltuim cu întreţinerea unui câine mai mult decât cu în cea a unui copil“.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele