Toți cei care locuiesc la bloc primesc o veste bună: proiectul legislativ inițiat de Andrei Baciu prevede că veniturile asociațiilor obținute din închirieri, reclame sau prestări de servicii vor putea fi utilizate și pentru cheltuielile curente ale spațiilor comune. Modificarea legislativă ar putea reduce costurile locatarilor și îmbunătăți funcționarea comunităților de bloc.
Limitările actuale ale legii
În prezent, legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari prevede că veniturile obținute din chirii, reclame sau alte servicii pot fi folosite exclusiv pentru reparații.
„Lucrurile sunt simple. În momentul de față, legislația actuală limitează utilizarea fondurilor pe care aceste asociații le obțin din închirierea unor spații sau din reclamele pe care le vedem pe blocuri în oraș. Deci, practic, avem niște fonduri care vin din aceste servicii, dar aceste fonduri nu pot fi utilizate de către asociațiile de locatari decât pentru cheltuieli de reparații. Asta spune legislația actuală”, spune el în exclusivitate pentru DCNEWS.
Ce schimbă proiectul de lege
Proiectul legislativ inițiat de Andrei Baciu introduce un articol nou (art. 73) care permite asociațiilor să folosească veniturile realizate din fonduri speciale și fondul de reparații pentru cheltuielile curente, cu condiția ca decizia să fie luată prin hotărârea adunării generale a locatarilor.
Andrei Baciu detaliază: „Practic, acest proiect de lege pe care l-am inițiat și depus deja vine să repare fix această limitare și, practic, dă dreptul asociațiilor în baza unei hotărâri a adunării generale să poată să decidă utilizarea acestor fonduri care provin din închiriere sau din reclame și pentru alte cheltuieli ale spațiului comun. Deci cheltuielile pentru utilități, pentru curățenie, pentru niște camere video, sau un portar, lucruri de genul ăsta care se practică pe scara blocurilor vor intra aici. Asta va duce la scăderea cheltuielilor pentru locatarii care trebuie să plătească în momentul de față toate cele necesare pentru spațiul comun”.
Beneficiile pentru locatari și comunități
Prin aplicarea noii legi, locatarii vor beneficia de:
- Reducerea costurilor: o parte din cheltuielile comune vor fi acoperite din fondurile existente ale asociației.
-
Flexibilitate financiară: asociațiile nu vor mai sta cu bani blocați inutil.
-
Funcționarea mai eficientă a comunității: deciziile privind cheltuielile vor fi luate transparent, prin adunarea generală a blocului.
„Este o măsură foarte binevenită în contextul economic actual, când TVA-ul și alte cheltuieli au crescut. Locatarii vor resimți imediat efectele benefice”, a mai spus Baciu.
Calendarul adoptării legii
Andrei Baciu susține că proiectul legislativ are sprijin parlamentar larg, inclusiv în comisiile care evaluează inițiativele de acest tip. Scopul este ca legea să fie adoptată cât mai rapid, ideal până la sfârșitul acestui an.
„Sper să intre cât mai repede în vigoare și, din această perspectivă, am discutat cu colegi din toate partidele care garantează o majoritate în Parlament, inclusiv cu cei din comisiile care dau raport pe un astfel de proiect de lege. Deci, din perspectiva asta, există o susținere care garantează o unanimitate și sper eu că va fi adoptat cât mai repede, până la finalul anului”, a mai declarat Baciu.
Textul modificării propuse
Conform modificării legislative, noul articol introdus în Legea nr. 196/2018 prevede:
Art. 73
-
În cazul în care rezervele bănești ale asociației de proprietari existente în fondul de rulment sunt insuficiente, în baza hotărârii adunării generale, veniturile realizate în contul fondului de reparații sau al altor fonduri speciale pot fi utilizate pentru acoperirea cheltuielilor curente ale condominiului.
-
Hotărârea adunării generale este necesară ori de câte ori se propune utilizarea sumelor aferente fondului de reparații și/sau al altor fonduri speciale în vederea acoperirii cheltuielilor curente.
Legea a fost adoptată cu respectarea prevederilor Constituției României și urmează să intre în vigoare în perioada următoare, aducând beneficii concrete locatarilor.