Potrivit avocatului său, Alexandru Șerban, ordonanța de reținere a fost emisă la ora 23,15.
Șerban a explicat că procedura este una normală, având în vedere faptul că deputatul a solicitat ridicarea imunității parlamentare.
Mircea Roșca a fost scos încătușat din sediul DNA declarând că aceasta este o procedură pe care o respectă și că are încredere în justiție \'\'până la capăt\'\'.
Citește și: DNA Ploiești, percheziții: deputatul PNL Mircea Roșca ar fi implicat în dosar - surse
Procurorii anticorupție au efectuat miercuri percheziții la locuința din Comarnic a lui Roșca după ce Camera Deputaților a aprobat marți cererea ministrului Justiției privind percheziția domiciliară, reținerea și arestarea preventivă a deputatului liberal. Perchezițiile s-au încheiat după mai mult de cinci ore.
Mircea Roșca este cercetat pentru trafic de influență într-un dosar în care mai sunt cercetați sub control judiciar și vărul acestuia Adrian Rotilă, dar și președintele PNL Azuga Gabriel Popescu, acuzați de cumpărare de influență și dare de mită.