DCNews Stiri Internațional Kadîrov, la un pas de moarte. Liderul cecen, salvat în ultimul moment de la înec: Și-a pierdut brusc cunoștința și s-a scufundat

Kadîrov, la un pas de moarte. Liderul cecen, salvat în ultimul moment de la înec: Și-a pierdut brusc cunoștința și s-a scufundat

Foto: Agerpres

Ramzan Kadîrov, liderul Ceceniei și aliat apropiat al lui Vladimir Putin, a trecut recent printr-un moment critic în timpul unei vacanțe pe litoralul turcesc. Acesta s-ar fi aflat pe coasta Mării Egee, în stațiunea Bodrum, când a fost la un pas să-și piardă viața.

În timp ce se afla în apă, Kadîrov „și-a pierdut brusc cunoștința” și „a început să se scufunde”, conform primelor informații. Situația a fost rapid observată de angajații hotelului și de membrii Gărzii de Coastă turce, care au intervenit imediat pentru a-l scoate din mare și a-i acorda primul ajutor.

Ulterior, liderul cecen a fost transportat de urgență la o unitate medicală privată. Medicii au anunțat că, în acest moment, starea sa de sănătate este stabilă.

Surse apropiate de cercul liderului cecen susțin că starea lui fizică s-ar fi deteriorat semnificativ în ultima vreme

Până la această oră, oficialii de la Groznîi nu au oferit nicio reacție publică în legătură cu incidentul. Kadîrov se afla în Bodrum, o destinație frecventată de turiști înstăriți, inclusiv de numeroși cetățeni ruși.

Surse apropiate de cercul liderului cecen susțin că starea lui fizică s-ar fi deteriorat semnificativ în ultima vreme. Se pare că, în luna mai, acesta ar fi încercat să-și înainteze demisia. Totuși, președintele rus Vladimir Putin nu ar vedea cu ochi buni ca fiul său, Adam, în vârstă de 17 ani, să-i preia funcția.

Discuțiile despre o eventuală retragere din politică nu sunt noi pentru Kadîrov. Încă din 2016, la încheierea unui mandat de lider regional, acesta spunea într-un interviu acordat postului NTV că altcineva ar trebui să preia conducerea republicii.

În plus, în 2023, publicația Novaia Gazeta Europe a relatat că liderul cecen ar suferi de o afecțiune medicală gravă, posibil necroză pancreatică, informație pe care aparatul de propagandă al Kremlinului ar fi încercat să o țină ascunsă de opinia publică, conform euronews.com

CITEȘTE ȘI: Fiul minor al lui Kadîrov, numit șeful consiliului de securitate din Cecenia

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele