Ministrul de finanțe al statului Israel, Yuval Steinitz, a declarat, ieri la New York, că va acorda sprijin exportatorilor locali și garanții întreprinderilor în cazul în care zona euro se prăbușeșete, informează Bloomberg.
„Nu putem nega posibilitatea unei ieșiri din zona euro a uneia sau mai multor state ale Uniunii Europene. Dacă zona euro se dezintegrează, o criză nouă se va declanșa. Dar am pus la punct un plan pentru cel mai rău dintre scenarii”, a fost declarația ministrului de finanțe.
Potrivit acestuia, previziunile de creștere economică redusă în Europa pentru 2012 sau de creștere a datoriei suverane pentru statele din zonă ar putea influnța decizia unor națiuni, una sau mai multe, de a ieși din zona euro. Acest lucru ar influența negativ economia israeliană, iar shekel-ul, moneda națională, riscă să se deprecieze, a mai spus Yuval Steinitz.