Secretarul de stat american Antony Blinken a confirmat că SUA nu mai vor să cumpere Groenlanda. Acesta a vizitat teritoriul autonom danez în timp ce a încheiat o călătorie de patru zile care a inclus o întâlnire a miniștrilor de externe din țările care se învecinează cu zona arctică.
„Sunt în Groenlanda, deoarece Statele Unite apreciază profund parteneriatul nostru și vor să-l facă și mai puternic”, a declarat Antony Blinken. El a subliniat că nu a fost acolo pentru a cumpăra țara, semnalând o schimbare de politică din partea administrației Trump. Întrebat dacă SUA au exclus definitiv planurile de a cumpăra Groenlanda, Blinken a răspuns cu un zâmbet: „Pot confirma că este corect ce spuneți”.
Trump avea intenții să cumpere Groenlanda
Donald Trump, președintele SUA între 2017 și 2021, a anunțat în august 2019 că se gândește să cumpere teritoriul danez, care reprezintă un sfert din mărimea SUA.
„Danemarca îl deține în esență”, a spus el la acea vreme. „Suntem aliați foarte buni cu Danemarca, protejăm Danemarca așa cum protejăm și alte zone din lume. Așadar, conceptul a apărut și am spus: Cu siguranță că va avea loc. Din punct de vedere strategic ne-ar interesa, dar vom vorbi puțin cu ei. Nu este ceva iminent pentru noi", preciza Donald Trump în 2019. Achiziția ar fi „în esență o mare afacere imobiliară”, a mai spus Trump. La scurt timp, propunerea lui Trump a fost descrisă ca „absurdă” de guvernul danez și a provocat o confuzie diplomatică.
Anul trecut, SUA au redeschis un consulat în capitala Groenlandei, Nuuk, și au promis ajutor de 12 milioane de dolari pentru proiecte civile.
Blinken, precizări
În timp ce a vorbit despre potențiale finanțări suplimentare, Blinken a fost ambiguu în privința noilor proiecte americane, chiar dacă noul guvern local groenlandez a lansat ideea unui acord de liber schimb la începutul săptămânii.
„Am dori să găsim modalități de a consolida și mai mult relația comercială”, a spus Blinken.
De cealaltă parte, noul prim-ministru al Groenlandei, Mute Egede, care a venit la putere în aprilie, a declarat că este „convins că acest deceniu va fi începutul unei noi ere în relația dintre țările noastre”, precizează TheGuardian.