Decizia vine după ce instanța a considerat neîntemeiat procesul-verbal prin care artistul fusese sancționat pentru presupuse gesturi și expresii considerate obscene.
„Libertatea de exprimare artistică primește o confirmare importantă în instanță, după ce casa de avocatură Buju Stanciu & Asociații a obținut anularea amenzii aplicate unui membru al trupei Șatra B.E.N.Z., în urma unui concert susținut la Beach, Please! 2025.
Instanța a dispus anularea procesului-verbal de contravenție prin care Guță Cătălin, solist al trupei, fusese sancționat pentru presupuse cuvinte și gesturi obscene, considerate de autorități ca fiind de natură să provoace indignare sau să lezeze demnitatea spectatorilor.
Șatra B.E.N.Z. este una dintre cele mai cunoscute trupe din scena trap din România, recunoscută pentru stilul direct, nonconformist și pentru versurile fără filtre, care au atras de-a lungul timpului atât un public numeros, cât și controverse legate de limitele exprimării artistice în spațiul public”, se arată într-un comunicat de presă.
VEZI ȘI: Peste jumătate dintre europeni recunosc că se uită în telefoanele altora în public
Prestația artistică a fost recunoscută ca formă legitimă de exprimare
Avocații au demonstrat în instanță că momentul artistic este protejat de libertatea de exprimare, iar judecătorii au ținut cont de faptul că publicul a participat voluntar, era familiarizat cu genul muzical și nu a existat indignare, ci interacțiune activă cu artiștii.
„Reprezentarea juridică a fost asigurată de avocații Vlad Mureșan și Maria Văduva, care au demonstrat că momentul artistic se încadrează în sfera protejată a libertății de exprimare.
Instanța a reținut mai multe aspecte esențiale:
● participarea publicului la concert a fost voluntară
● spectatorii erau familiarizați cu genul muzical
● nu au existat reacții de indignare din partea publicului
● dimpotrivă, participanții au interacționat activ și au cântat alături de artiști”, se arată în comunicatul de presă.
VEZI ȘI: Cum construiești un site bun de conținut care crește constant indiferent de trenduri?
Un precedent important pentru artiștii din România
Potrivit comunicatului, decizia marchează un moment relevant pentru industria muzicală și pentru zona juridică, deoarece consolidează protecția expresiei artistice în România.
„Decizia instanței reafirmă, într-o manieră clară și necesară, că exprimarea artistică trebuie analizată în contextul concret al manifestării sale și nu poate face obiectul unor sancțiuni automate. În speță, instanța a reținut caracterul voluntar al participării publicului, familiaritatea acestuia cu genul muzical și absența oricărei reacții de indignare, elemente esențiale în evaluarea pretinsei fapte contravenționale. Această hotărâre nu este un caz izolat, ci se înscrie într-o practică pe care am construit-o consecvent în cauze privind libertatea de exprimare artistică. Inclusiv în 2024, am obținut o soluție favorabilă pentru Șatra B.E.N.Z. într-un dosar legat de festivalul Neversea, iar această nouă decizie confirmă importanța analizei contextuale și proporționale în materie contravențională”, a transmis avocatul Vlad Mureșan.
De asemenea, potrivit avocatei Maria Văduva, decizia consolidează drepturile artiștilor și oferă un reper juridic pentru viitor.
Decizia instanței de a anula amenda consolidează un precedent important pentru protejarea drepturilor artiștilor în România, reafirmând că expresia artistică trebuie respectată și protejată ca dimensiune fundamentală a libertății de exprimare în orice societate democratică.
„Hotărârea instanței transmite un semnal clar că libertatea de exprimare, inclusiv în formele sale artistice mai provocatoare, trebuie protejată și interpretată în raport cu contextul real al manifestării. Faptul că publicul a participat voluntar și a interacționat pozitiv cu artiștii a fost esențial în această cauză. Considerăm că această decizie consolidează protecția drepturilor artiștilor și oferă un reper juridic relevant pentru viitor”, a transmis avocata Maria Văduva.
Limitele exprimării în spațiul public
Cazul a reaprins discuțiile despre cât de departe poate merge libertatea artistică și ce rol au autoritățile. Instanța a decis că astfel de situații trebuie analizate cu atenție, nu sancționate imediat.
„Cazul apare într-un context mai larg, în care festivaluri precum Beach, Please! au generat dezbateri publice legate de:
● limitele limbajului artistic
● influența asupra publicului tânăr
● intervenția autorităților în zona culturală
Decizia instanței vine astfel să clarifice că responsabilitatea și libertatea artistică trebuie analizate în echilibru, nu prin sancțiuni automate.
Victoria obținută de Buju Stanciu & Asociații nu este doar un succes punctual, ci poate deveni un reper juridic pentru viitoare cazuri similare, în care libertatea de exprimare artistică este pusă sub semnul întrebării”, se arată în comunicatul de presă.