Surse judiciare au declarat că în dosarul de la DNA lui Ştefan Someşan i s-ar imputa faptul că, prin acte suspectate a fi fost falsificate, acesta ar fi încercat să promoveze interesele nou-înfiinţatului liceul, în detrimentul Colegiului Naţional 'Unirea' de la care ar fi fost preluate abuziv o serie de clase, informează Agerpres.
În dosar ar mai fi vorba despre primirea de foloase necuvenite în legătură cu modul în care s-ar fi organizat concursurile de titularizare pe post, dar şi cele de directori de şcoli.
Sursele au precizat că în dosar ar fi vizaţi şi alţi angajaţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş.
[citeste si]