Potrivit acestuia, Nicușor Dan a participat la discuții cu liderii partidelor, s-au stabilit punctele cheie și a părăsit ședința după ce s-a ajuns la un acord.
„Scriu în direct, asumat, nu pe surse, din ședinta Coaliției, după ce citesc un titlu halucinant: "UPDATE Scandal la ședința Coaliției? Nicușor Dan a părăsit sediul Guvernului după doar o jumătate de oră SURSE".
Nu, nu e niciun scandal. Discutam civilizat, chestiuni extrem de tehnice. Domnul Presedinte a venit, a discutat cu sefii partidelor, s-au pus de acord pe chestiunile esentiale și a plecat. E ca la Radio Erevan: "e adevărat că tovaroșul X si cu tovaroșul Y s-au certat? Da, în principiu s-au certat, doar că punctele lor de vedere coincid și au agreeat cum vor proceda în viitor." - a scris Ciprian Ciucu pe Facebook.
Președintele Nicușor Dan a fost prezent la ședința Coaliției, unde s-a discutat pachetul 2 de măsuri fiscale. El a participat la ședința de la coaliției alături de liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai Minorităților naționale. Întâlnirea a avut loc în contextul negocierilor prelungite pe marginea pachetului 2 de reforme fiscale. Nicușor Dan a discutat cu Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan.
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că intenționează să își asume răspunderea în fața Parlamentului pentru adoptarea pachetului 2 de măsuri. Cel mai probabil, procedura va avea loc vineri. Ulterior, opoziția va avea la dispoziție trei zile pentru a depune o moțiune de cenzură. În cazul în care moțiunea nu trece, măsurile vor fi considerate adoptate automat de Parlament.