Update: Potrivit ultimelor informații, ambele aeronave au fost reparate, iar zborurile au fost reluate. Avioanele au decolat ulterior spre Iași și Cluj, fără alte incidente.
Autoritățile aeroportuare și compania aeriană analizează circumstanțele producerii incidentelor.
Update: Un incident a avut loc luni seară, în jurul orei 18:00, pe Aeroportul Henri Coandă, în timpul operațiunilor desfășurate la sol.
În cursul manevrelor efectuate după preluarea unui pacient dintr-un avion ATR 72-600 aparținând TAROM, o ambulanță specializată a lovit ușa de acces a aeronavei. În urma impactului, avionul a suferit o avarie care a impus oprirea temporară de la zbor, pentru verificări și reparații.
Tot în această seară, un al doilea avion TAROM, un Boeing 737-700, a fost oprit la sol pentru investigații suplimentare, după ce piloții au constatat apariția unui defect în timpul procedurilor de preluare a aeronavei.
Din cauza acestor situații, curse către Iași și Timișoara au înregistrat întârzieri.
----
Un avion TAROM, indisponibilizat după ce a fost lovit de o ambulanță specializată.
Un incident a avut loc în urmă cu aproximativ o oră pe aeroport, unde o ambulanță specializată în preluarea pasagerilor direct de la avion a lovit ușa de acces a unui avion ATR 72-600 aparținând TAROM.
În urma impactului, aeronava a fost indisponibilizată. Sunt necesare verificări tehnice suplimentare. Incidentul va duce la întârzieri ale altor curse, compania aeriană urmând să reconfigureze programul de zbor.
Până în acest moment nu au fost raportate victime, iar cauzele producerii incidentului urmează să fie stabilite.