DCNews Stiri Incendiu la o hală din Ilfov. Zece persoane au fost evacuate

Incendiu la o hală din Ilfov. Zece persoane au fost evacuate

FOTO: Pixabay

Un incendiu a izbucnit vineri la o hală de pe Șoseaua Olteniței din Popești-Leordeni, hală în care erau depozitate produse cosmetice și elemente de mobilier, iar zece persoane au fost evacuate, scrie Agerpres.

Astfel, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, sunt degajări mari de fum în subsolul halei.

”Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la o hală de pe Șoseaua Olteniței din Popești-Leordeni, pe structură de metal cu suprafață de aproximativ 200 metri pătrați”, anunță sursa citată.

Au fost alertate 8 autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, Detașamentul Special de Salvatori și o ambulanță SMURD. Până în momentul de față au fost evacuate 10 persoane.

În interior se aflau depozitate produse cosmetice și elemente de mobilier.

Citește și: Incendiu puternic într-o zonă comercială, în Craiova

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele