DCNews Stiri Internațional Ilie Bolojan, surprins aproape de Trump la funeraliile Papei Francisc / galerie foto

Ilie Bolojan, surprins aproape de Trump la funeraliile Papei Francisc / galerie foto

Inquam Photos / Eduard Vinatoru respectiv Inquam Photos / Andrei Pungovschi

Funeraliile Papei Francisc din Piața Sfântul Petru, oficiate de cardinalul decan, Giovanni Battista Re, s-au încheiat la puțin timp după ora locală 12:00 (10:00 GMT), după o ceremonie solemnă și emoționantă în care a fost evocată moștenirea pontificatului lui Francisc în prezența principalior lideri ai lumii.

Peste 250.000 de persoane au înfruntat căldura și s-au reunit sâmbătă în Piața Sfântul Petru din Roma pentru a asista la slujba de înmormântare a Papei Francisc, a anunțat biroul de presă al Sfântului Scaun, citat de DPA și AFP.

Papa Francisc a fost „un papă apropiat de oameni, cu o inimă deschisă pentru toți”, a subliniat cardinalul Giovanni Battista Re în omilia sa rostită la funeraliile suveranului pontif, sâmbătă, în Piața Sfântul Petru din Roma, informează AFP.

Iată imagini de la eveniment cu Ilie Bolojan:

Papa Francisc, liderul spiritual al 1,4 miliarde de catolici, a murit la 21 aprilie 2025, la vârsta de 88 de ani, a anunțat Vaticanul într-un comunicat video, potrivit agențiilor de știri.

„Dragi frați și surori, cu profundă tristețe trebuie să vă anunț decesul Sfântului nostru Părinte Francisc, a anunțat cardinalul Kevin Farrell pe canalul de televiziune al Vaticanului.

„În această dimineață la 7:35, episcopul de Roma, Francisc, s-a întors în casa Domnului, a anunțat cardinalul.

Papa Francisc a suferit recent de o dublă pneumonie și a petrecut mai mult de o lună în spitalul Gemelli din Roma. A fost cea de-a patra internare de lungă durată a papei în ultimii patru ani. Prima dată a fost internat în 2021 pentru o intervenție chirurgicală intestinală, apoi în 2023 din cauza unei pneumonii severe, iar la finalul aceluiași an, pentru o altă intervenție chirugicală abdominală.

Ultima sa apariție publică a papei Francisc a avut loc duminică, 20 aprilie, pentru scurt timp, la balcon în fața miilor de persoane strânse în Piața Sfântul Petru pentru a oferi o binecuvântare cu prilejul sărbătorii Paștelui.

VEZI ȘI: Cine este binefăcătorul misterios care a plătit pentru înmormântarea Papei Francisc?

Inquam Photos / Eduard Vinatoru, respectiv Inquam Photos / Andrei Pungovschi

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele