Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție l-au condamnat pe omul de afaceri Gruia Stoica la 2 ani și șase luni de închisoare cu suspendare în dosarul CE Oltenia. În același dosar, avocatul Doru Boștină a primit un an de închisoare, tot cu suspendare, pentru trafic de influenţă.
Gruia Stoica a fost trimis în judecată de DNA pentru cumpărare de influenţă în legătură cu o licitaţie organizată de Complexul Energetic Oltenia.
Omul de afaceri Gruia Stoica a fost condamnat, în primă instanţă, la patru ani de închisoare cu executare.
Gruia Stoica a fost arestat preventiv în acest dosar de corupţie la sfârşitul lunii ianuarie 2014, fiind acuzat de către procurorii anticorupţie de cumpărare de influenţă, după ce i-ar fi promis avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la licitaţia pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia (CEO), la care participa şi firma acestuia, GFR.