Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, Alina Ciobotariu, a precizat că trei echipaje intervin cu mijloace specifice pentru evacuarea apei din pivniţele unor blocuri de pe strada Braşovului, dar şi a unor case şi din pivniţa unui restaurant din centrul municipiului.
De asemenea, s-a semnalat şi o întrerupere de curent electric în Miercurea Ciuc, care ar fi putut fi provocată de descărcările electrice înregistrate în timpul ploii torenţiale.
Alina Ciobotariu a menţionat că nu este exclus să fi fost probleme cauzate de precipitaţiile abundente şi în alte localităţi ale judeţului, dar să fi acţionat serviciile voluntare locale pentru situaţii de urgenţă.