DCNews Stiri Guvernul și Primăria Capitalei discută bugetul pe 2026: cum vor fi împărțiți banii

Guvernul și Primăria Capitalei discută bugetul pe 2026: cum vor fi împărțiți banii

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu

Grupul de lucru la nivelul coaliției de guvernare pentru stabilirea sistemului de defalcare și de echilibrare a impozitului pe venit și a taxei pe valoarea adăugată alocate autorităților administrației publice locale a continuat astăzi consultările pentru pregătirea bugetului pentru 2026.

Primarul general și primăriile de sector, prezenți la discuții

La ședința condusă de vicepremierul Tánczos Barna, desfășurată la sediul Guvernului, au participat Ciprian Ciucu, primarul general al Bucureștiului, precum și primari, viceprimari și reprezentanți ai celor șase sectoare ale Capitalei, alături de reprezentanți ai Ministerului Finanțelor.

Scopul reuniunii a fost exclusiv realizarea unei sinteze privind situațiile financiare ale Primăriei Generale și ale sectoarelor, prezentarea punctelor de vedere referitoare la necesarul de finanțare, precum și modul de repartizare a veniturilor din impozitul pe venit și a mecanismelor de echilibrare din TVA.

Tánczos Barna: Deciziile finale vor fi luate după analize și dialog cu autoritățile locale

„Căutăm soluții pentru ca Bucureștiul să beneficieze de finanțarea necesară dezvoltării și să ne asigurăm că avem un buget național echilibrat prin continuarea consolidării fiscal-bugetare. Astăzi am realizat un tablou de bord privind situația la nivelul Capitalei, am stabilit ca discuțiile în acest format să continue săptămâna viitoare, cu reprezentanții Ministerului Finanțelor, pe baza propunerilor concrete venite din partea PMB și a celor șase sectoare.

Totodată, grupul de lucru la nivelul coaliției de guvernare va continua consultările pentru pregătirea bugetului pentru 2026, iar deciziile privind repartizarea impozitelor și echilibrarea bugetelor locale vor fi luate după realizarea analizelor necesare și un dialog cu structurile asociative ale autorităților publice locale”, a transmis după ședință vicepremierul Tánczos Barna.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele