Mihai Zlat, vicepreședintele SNPPC, a declarat că "liderul nostru de sindicat SNPPC de la Argeș este în această formă de protest extrem, refuzul de a mânca - practic o grevă a foamei, începând de luni dimineață".
De asemenea, potrivit acestuia, angajata a notificat greva foamei: "Este cumva monitorizată de personalul medical de la IPJ Argeș și din păcate ieri a fost nevoie să fie transportată la spitalul militar. Este o formă de protest extremă. Ea este decisă să o ducă mai departe, să continue această formă (n.r., de protest)".
"Problema este că mai sunt și alți colegi din cadrul IPJ Argeș care vor să intre în greva foamei. Sunt și alți colegi din țară, pentru că ieri am avut o videoconferință cu toți liderii noștri din țară și toți sunt dispuși să achieseze cumva la această formă de protest pentru că tot ceea ce au însemnat protestele, tot ceea ce au însemnat acele proteste mici, locale, în fiecare județ (refuzul de a face ore suplimentare, refuzul de a veni la muncă sâmbăta și duminica) duce către această formă de protest. Sper să ne întâlnim săptămâna aceasta cu prim-ministrul Ciolacu, pentru că așa ne-a promis vinerea trecută, și să rezolvăm cele două mari probleme pe care le avem", a mai spus vicepreședintele SNPPC la Antena 3 CNN.
***
Guvernul a adoptat la sfârșitul anlui 2024 ordonanţa privind unele măsuri fiscal-bugetare, supranumită "ordonanţa-trenuleţ", care urmăreşte stoparea creşterii cheltuielilor statului, reducerea risipei bugetare cu 1% din PIB (19 miliarde de lei) şi majorarea veniturilor la buget prin implementarea reformelor structurale din PNRR.