DCNews Stiri Google a făcut "curățenie" pe paginile Castelului din Riegersburg. Ratingul a fost restabilit iar mii de recenzii negative, șterse

Google a făcut "curățenie" pe paginile Castelului din Riegersburg. Ratingul a fost restabilit iar mii de recenzii negative, șterse

Sursă foto: Google

Ieri paginile Castelului din Riegersburg, deținut de deținut de familia Prințului Emanuel von und zu Liechtenstein, au fost asaltate de recenzii negative iar ratingul ajunsese în doar o zi la 1,2 din 5, cât este maximul. Joi seara, Google a șters recenziile a mii de români, dar și străini, iar ratingul a fost restabilit la 4,6. Numărul de recenzii a fost readus sub 3.000. 

Mii de oameni au lăsat comentarii negative și au acordat doar o stea castelului (minimul posibil), în semn de revoltă față de uciderea de către prinț a ursului uriaș Arthur. Și Tripadvisor, o platformă dedicată turiștilor și călătoriilor, a blocat recenziile pentru Castelul din Riegersburg, Austria, după un val de recenzii negative publicate pe pagina castelului.

”Din cauza unui eveniment recent care a atras atenția presei și a provocat un aflux de trimiteri de recenzii care nu descriu o experiență directă, am suspendat temporar publicarea de recenzii noi pentru această listare. Dacă ați avut o experiență directă la această proprietate, vă rugăm să reveniți în curând - așteptăm cu nerăbdare să primiți recenzia dvs.!”, este mesajul care apare în continuare pe pagina Castelului din Riegersburg, de pe Tripadvisor.

VEZI ȘI: Val de critici pe paginile Castelului din Riegersburg, deținut de familia prințului acuzat de uciderea ursului Arthur. Tripadvisor a blocat recenziile

Reamintim că ursul uriaș Arthur a fost împușcat la Ojdula, Covasna, pe 13 martie 2021, a anunțat miercuri Organizația Agent Green. Reprezentanții ONG-ului îl acuză pe prințul Emanuel von und zu Liechtenstein de braconaj după ce ar fi profitat de o derogare dată de ministrul Mediului pentru uciderea unei ursoaice cu pui care a produs mai multe pagube în ferme din regiune. Ursul Arthur nu avea vreo legătură cu acea ursoaică. Prințul ar fi plătit 7.000 de euro pentru vânătoare și a plecat cu trofeul.

VEZI ȘI: Băsescu, intervenție în cazul uciderii ursului Arthur: O ticăloșie care ne-a umplut de dispreț. Arătăm jalnic!

Exemplarul este cotat cu un punctaj de 592,90, din maximul de 600, adică este un urs valoros. Totul s-a aflat ieri, 5 mai, iar vestea uciderii ursului Arthur a revoltat opinia publică din România, dar și de peste hotare. Subiectul a fost discutat intens în presa internațională.

VEZI ȘI: CÂT a plătit prințul Emanuel pentru uciderea ursului Arthur. Suma ar fi de cel puțin trei ori mai mare, potrivit președintelui Agent Green

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele