Documentul, analizat de publicația rusă pro-regim Kommersant, e conceput sub formă de manual și oferă răspunsuri la probleme cheie și critci politice, economice și chiar ideologice, membrii partidului fiind avertizați că deși confruntarea cu alegătorii este dificilă ea e obligatorie.
„Partidul lui Putin” și monopolul pe patriotism. Cum justifică Rusia Unită cenzura și blocarea rețelelor digitale
Un punct central al ghidului vizează legitimitatea exclusivă a partidului în raport cu Vladimir Putin. Deși alte forțe politice își declară susținerea pentru președinte, broșura le recomandă agitatorilor să sublinieze că doar Rusia Unită este adevăratul instrument de guvernare a lui Putin.
„Alte forțe politice sunt patriote la nivel declarativ, dar imediat ce apar probleme sau decizii dificile, își amintesc că sunt în opoziție. Rusia Unită nu s-a ascuns niciodată în tufișuri”, se arată în broșură.
Manualul abordează și teme sensibile, precum limitarea libertății de exprimare și controlul internetului, inclusiv restricționarea Telegram. Partidul respinge acuzațiile de cenzurare a opiniei publice, argumentând că aceste măsuri sunt indispensabile în contextul unui „război informațional și psihologic” care ar viza radicalizarea tinerilor și fraudarea bătrânilor.
Interesant este argumentul oferit agitatorilor, anume că oamenii pot critica partidul „din fiecare colț s-ar afla” nu doar pe internet, în viziunea autorilor, aceasta fiind și dovada că libertatea de exprimare există.
Propaganda rusă accelerează o direcție intens folosită: Putin a adus stabilitatea, Rusia de azi e comparată cu cumplita criză din anii 1990 după prăbușirea URSS
În ceea ce privește acuzațiile de fraudă sau presiune asupra bugetarilor, ghidul adoptă o strategie de negare dublată de pragmatism politic. Autorii susțin că victoria nu poate fi garantată doar prin resurse administrative deoarece „bifa pe buletin o pune cetățeanul”.
Materialul le cere membrilor, agitatorilor și simpatizanților să transmită că dacă nu ar fi existat Rusia Unită, atunci „anumiți „stăpâni” ar fi stabilit de mult o zi de lucru de 12 ore și o săptămână de lucru de 6 zile sau „cineva i-ar fi închis de mult pe toți oamenii de afaceri de dragul drepturilor clasei muncitoare”, o săgeată ce îi vizează pe comuniști.
„Rusia unită este partidul majorității, partidul intereselor întregului popor, acest lucru ne deosebește față de toate celelalte partide”, subliniază autorii documentului.
Secțiunea finală a broșurii apelează la nostalgia și teama de instabilitate, amintind de criza cumplită după prăbușirea URSS. Alegătorii sunt avertizați că, deși economia mondială este fragilă, Rusia Unită este singura garanție împotriva „haosului” și a „catastrofelor revoluționare”.
Într-un sistem autoritar controlat de Rusia Unită, în care opoziția reală interzisă și liderii săi asasinați și într-un sistem electoral controlat la sânge de Rusia Unită, apariția unor astfel de broșuri chiar în presa de stat nu poate fi întâmplătoare, ci e o acțiune deliberată de propagandă internă.