Maryam Moshiri a emis scuze pe platformele de socializare, explicând că gestul a fost o glumă privată și nu a avut intenția ca momentul să fie observat de public.
Miercuri, Maryam Moshiri, una dintre principalele prezentatoare ale BBC News, a fost observată la începutul buletinului de știri de la prânz ridicând degetul mijlociu, imediat după încheierea recunoscută a programului, conform informațiilor furnizate de Mirror.
Prezentatoarea a avut nevoie de câteva secunde pentru a-și da seama că transmisiunea era în desfășurare și a continuat apoi să prezinte titlurile referitoare la apariția lui Boris Johnson în cadrul anchetei Covid, menținând un ton serios și calm.
Maryam Moshiri și-a cerut scuze joi dimineața pe platforma X, explicând faptul că era o glumă privată şi nu intenţiona ca momentul să fie văzut de public.
„Când am ajuns la 1, mi-am întors [degetul] ca o glumă și nu mi-am dat seama că acest lucru va fi surprins de cameră”, a scris ea.
„A fost o glumă personală cu echipa și îmi pare foarte rău că a apărut în direct! Nu a fost intenția mea ca acest lucru să se întâmple și îmi pare rău dacă am jignit sau supărat pe cineva. Nu am arătat degetul mijlociu telespectatorilor și nici vreunei persoane. A fost o glumă prostească pentru un număr mic de prieteni”, a spus ea, adăugând un emoji „face palm”.
Gestul prezentatoarei a stârnit un val de reacții. Unele persoane s-au simțit jignite, comentând că nu a fost un gest profesionist și au cerut retragerea finanțării pentru BBC.. iar alte persoane au considerat momentul ca fiind amuzant.