„Este o victorie a dreptei europene din care face parte și Grupul ECR. Toți cei care ajung ilegal în Europa trebuie retrimiși cât mai repede în țările lor de origine. Prioritatea noastră absolută trebuie să fie cetățeanul european care trebuie să se simtă în siguranță la el acasă. Textul legislativ oferă autorităților naționale instrumente mai ample de securitate și îndepărtează barierele procedurale care întârzie în prezent expulzările. Este important de menționat că se lărgește domeniul de aplicare pentru cazurile care pot fi desemnate ca riscuri de securitate, ceea ce permite derogări cheie. Astfel, odată cu intrarea în vigoare a noii directive, autoritățile naționale pot impune o interdicție nelimitată de intrare pe teritoriul unui stat membru și detenția peste 24 de luni. Autoritățile vor avea la dispoziție instrumente de investigație mai puternice în timpul procedurilor de returnare, inclusiv posibilitatea de a percheziționa și confisca materiale relevante, acolo unde este necesar”, a transmis Georgiana Teodorescu.
Mai mult, statele membre au o mai mare flexibilitate în stabilirea de centre de returnare în țări din afara Uniunii Europene, un instrument inovator care reflectă importanța tot mai mare a soluțiilor externe în gestionarea migrației ilegale.
„Noi, atât la nivelul Grupului ECR, cât și acasă în România, am pledat în mod constant pentru introducerea în setul de instrumente politice a unor astfel de abordări inovatoare, cum sunt centrele de returnare din state terțe. Votul de astăzi vine în completarea celui privind stabilirea listei țărilor de origine sigure și, în sens mai larg, a însuși conceptului de țară terță sigură. O politică de migrație credibilă nu poate merge decât într-o singură direcție: cei care nu au dreptul legal de a rămâne în Uniunea Europeană trebuie să fie expulzați cât mai repede, în timp ce protecția să fie acordată celor care au într-adevăr nevoie de ea. Consolidarea sistemului de returnare al UE este un pas esențial către restabilirea controlului asupra migrației ilegale și asigurarea integrității sistemului european de azil”, a spus Georgiana Teodorescu.
La începutul săptămânii, Georgiana Teodorescu a participat la lansarea unui studiu despre migrație, islamizare și apariția societăților paralele care oferă o analiză detaliată a așa-numitelor „no-go zones” din Europa, în cadrul unui eveniment organizat de Grupul ECR din Parlamentul European și Fundația New Direction. Autorii studiului propun o metodologie de definire a conceptului de no-go zones și analizează centre urbane cu niveluri ridicate de criminalitate, proliferarea societăților paralele și retragerea treptată a autorității statului din perspectiva migrației. Analiza se concentrează pe 17 zone urbane din șapte state membre - Belgia, Franța, Italia, Germania, Spania, Suedia și Țările de Jos.
„În capitala Europei, Bruxelles, la puțini kilometri de Parlamentul European, se află cartierul Molenbeek, definit de studiu drept una dintre cele mai periculoase zone din Uniunea Europeană. Având o rată ridicată de criminalitate și de abandon școlar, cu un segment important de populație musulmană, Molenbeek are străzi unde poliția belgiană nu are nicio autoritate. Doi dintre capii grupului islamist care a orchestrat sângeroasele atacurile teroriste de la Paris din 2015, frații Abdeslam, s-au născut și au crescut în Molenbeek din părinți de origine marocană. Brahim a mitraliat 39 de oameni la Paris în fatidica zi de 13 noiembrie, iar Salah și-a abandonat vesta cu explozibil lângă Stade de France și este în închisoare pentru terorism. Să nu uităm că aceste atentate își au rădăcina în deriva europeană a uriașului val de migrație din 2015-2016. Pe lângă Molenbeek, acest studiu mai relevă alte trei zone extrem de periculoase situate în Saint-Denis/Aubervilliers și Marsilia din Franța și în Gothenburg, Suedia. Raportul New Direction ne arată metodologic cum cei sosiți în Europa, în multe cazuri ilegal, se enclavizează de-a lungul deceniilor, refuză să se integreze, își impun propriile reguli și ne pun în pericol constant. La un deceniu după tragediile de la Paris și Bruxelles, Europa începe să se trezească și să-și înăsprească, în sfârșit, regulile privind migrația. Mesajul nostru, al dreptei europene, este simplu: cei care vin în Uniunea Europeană trebuie să vină legal și să respecte regulile europene”, a mai transmis Georgiana Teodorescu.