O tânără de 36 de ani a murit după ce ar fi fost trimisă acasă de la Maternitatea Giulești, pe motiv că are doar un atac de panică.
O tânără de 36 de ani, însărcinată în 18 săptămâni cu gemeni, ar fi fost trimisă acasă de la Maternitatea Giulești, cu asigurarea că totul este în regulă cu ea, cu sarcina. De zece ani încerca Georgiana să rămână însărcinată, ar fi trebuit să fie fericită, în sfârșit, dar tânăra a fost efectiv lăsată să moară, acuză iubitul tinerei, care a cerut disperat să-i fie scoși copiii din uter, pentru că nu mai rezista durerii. Familia tinerei, distrusă de durere, acuză că aceasta fusese lăsată să urle pe patul de spital, ore-n șir, din motiv că doctorii au considerat că are doar un atac de panică.
Prima oară, tânăra s-a dus la Maternitatea Giulești în 4 iunie. Se temea că sarcina i-ar fi pusă în pericol, după ce a pierdut lichid amniotic. A stat internată două săptămâni, timp în care i-a fost montată o plasă.
"Nu am avut probleme, efectiv n-au fost, decât când s-a dus la control, doamna doctoră care i-a făcut un seminar a văzut că s-a lăsat sau are ceva scurgeri, s-a lăsat puțin uterul și ne-a trimis la spital de urgență. Și aici, așa, au luat deciza să-i facă cerclaj”, mărturiseşte Andrei Stoian, iubitul Georgianei, pentru Observator.
Iubitul Alexandrei i-a rugat pe medici să-i facă avort. I-au descoperit uterul necrozat
La nici o zi după externare, starea i s-a agravat brusc, a început să aibă frisoane și să sângereze și a ajuns de urgență în aceeași maternitate. Avea sângerări, eliminare dopul gelatinos, vomita și avea frisoane. ”La ora șapte seara am luat decizia, am rugat frumos să întrerupă sarcina. Nu mai putea de dureri. Și da, într-un final, ”bine domnule, facem”, exact așa mi-a răspuns", adaugă Andrei Stoian, iubitul Georgianei.
”Efectiv, nu i-au făcut nimic, au lăsat-o pe salon. S-a spus că sunt atacuri de panică și i-au administrat doar calmant, să o liniștească” acuză fratele tinerei.
La ora 22:00, Georgiana a intrat în sala de operație pentru avort, dar era prea târziu. Avea o infecție generalizată. Medicii au decis să-i extirpe uterul, din cauza necrozei. La ora 03:00 s-a decis transferul la Spitalul Universitar.
"Ne-au sunat că starea este foarte gravă și că va trebui transferată de urgență la universitar. Ne-am urcat în mașină și am plecat acolo. Șansele erau foarte mici. A ajuns mai mult decedată decât vie. Singurul medic cu care am discutat a fost cel de la ATI. După ce au declarat decesul, ne au explicat care au fost cauzele, starea în care a ajuns la ei. Și că nu se mai putea face nimic", adaugă fratele Georgianei.
La ora 06:30, medicii au constatat decesul Georgianei.
Certificatul medico-legal de la IML indică o corioamniotită severă, urmată de necroză uterină și insuficiență organică multiplă.
Unul dintre gemeni a murit în uter, apoi și al doilea, iar infecția s-a transformat într-o septicemie care a dus la colapsul organelor vitale.
Familia tinerei vrea ca responsabilii să plătească, urmând să depună plângeri în acest sens.