AUR nu va susține un Guvern „fără sprijin popular”, a anunțat joi președintele partidului, George Simion. Potrivit acestuia, parlamentarii AUR nu vor vota pentru învestirea unui Guvern ce are în frunte un premier care „nu a primit nici 1% susținere din partea românilor”.
„Parlamentarii AUR nu intră în sala de vot (secret/nesecret) pentru alegerea unui premier care nu a primit nici 1% susținere din partea românilor. Nu avem ce să discutăm când continuă bătaia de joc la adresa românilor, începută cu anularea alegerilor. În fruntea Țării trebuie să vină cei care au susținerea românilor”, a zis liderul AUR.
„La ora 18:00 va fi anunțat un guvern fără sprijin popular. E doar continuarea loviturii dată democrației… AUR nu va susține așa ceva și rămâne alături de poporul român”, a zis George Simion.
Precizarea sa vine în contextul în care președintele Nicușor Dan urmează să anunțe joi, la ora 18:00, numele celui pe care îl va desemna să facă noul Guvern. Numele vehiculat pe surse de mai multe zile pentru a prelua mandatul de premier este cel al europarlamentarului Eugen Tomac, președintele PMP.